Se pare ca am revenit la acea perioada cand aveam gandurile imprastiate si vroiam sa fac o mie de lucruri dar ceva ma impiedica sa le incep. Vroiam sa scriu despre ceva mai … inteligent, mai comestibil, mai altfel. Si am impresia ca imi dispar din cale toate ideile bune si toate subiectele posibile si imposibile. E adevarat ca am facut o pauza de trei saptamani si nu am mai scris. Probabil ca asta e una dintre cauze, ca nu am incercat sa fiu constanta. Ca am ales sa fiu o lenesa sub pretextul ca ma relaxez si ca imi las mintea libera de orice gand. De fapt, cred ca am refuzat sa gandesc si am acceptat lucrurile din jur cu o resemnare incredibila. Cred ca am intrat in randurile normalitatii, desi m-am ferit de acest lucru si inca ma feresc, sau cel putin incerc.
Uneori, totul vine ca un impuls pe care nu-l pot stapani. Si atunci ma consider buricul pamantului, o persoana care nu-si cunoaste limitele si nici nu vrea sa si le afle. Dar totul dureaza … sa zicem, jumatate de ora – maxim o ora, pentru ca sa revin cu picioarele pe pamant, trasa de maneca de un cuvant sau un eveniment idiot care-mi sopteste sa ma trezesc din visare. Si nu inteleg de ce … Poate ca nu am invatat eu cum sa valorific acea jumatate de ora. Poate ca imi pun prea multe intrebari… Acasa, mi-am lasat grijile undeva intr-un colt si nu ma interesam prea mult de ele; eram intr-o stare de fals optimism. Aici, s-au napustit toate peste mine, agatandu-se de firele de par ca lianele. Ma gandesc ca starea asta de lene nu e de fapt decat un zid dupa care ma ascund, pentru ca imi e teama sa-mi asum niste responsabilitati, pentru ca vreau sa obtin totul fara sa depun mult efort, pentru ca visez cu ochii deschisi. Si in loc sa valorific aceste vise diurne prefer sa ma afund si mai mult in ele. Are vreun sens pentru tine tot ce incerc eu sa spun?
Concluzia e urmatoarea: pe masura ce inaintez in varsta, sau ma rog in zile, simt ca tot ce e frumos si creativ din mine se pierde exact ca timpul si nu mai pot face nimic sa le recapat. Imi pierd si energia si sclipirea din ochi; si imi pare ca si zambetul e altfel. Ce e de facut?
Completat sub: r psycho thought | Tagged: antidot, dreams
Eu cred că pe măsură ce înaintezi în vârstă, nu îţi dispare creativitatea, ci pur şi simplu se schimbă… dar tu încă o mai aştepţi pe aia de demult… deşi gândeşti altfel acum…
inaintezi in varsta? ce legatura are asta cu tine? cu suflteul tau? niciuna, sunt sigura ca-ti trec prin minte o gramada de idei bune, dar in loc sa le scrii le judeci daca sunt bune sau nu. Mai bine ti-ai face curaj si ne-ai scrie ce-ti trece prin cap, o sa fi surprinsa ce mult o sa ne placa
multumesc pentru aceste cuvinte
am sa incerc sa nu-mi mai judec gandurile.
cand iti vine o idee, un gand, pune-o pe foaie sau … pe blog
. daca stai sa le gandesti, sa le analizezi deja iti distrugi creativitatea si intervine rationalul. neah. fi spontana si transpune in scris. literele’ti sunt prietene 
.
ok, doar ca simt ca sunt chestii banale. nu vreau sa scriu despre ce-am facut azi and stuff. …
Relax, toate la timpul lor